(Prima zidire)
Gheorghe Boldescu rămâne în istoria Ploieștilor, ca primul și cel mai important filantrop local. Și-a început vasta operă destul de târziu astfel încât nu a mai putut-o vedea înfăptuită în întregime. Ultima sa realizare a fost biserica. Inițial o concepuse ca un locaș special pentru spitalul pe care îl dăruise orașului, de aceea o și amplasase în spatele acestuia. Mai târziu, după ce înființase o nouă mahala pe pământurile sale, prin împroprietărirea a 62 de familii nevoiașe, s-a hotărât să facă biserica parohială și să-i stabilească hramul dupa numele patronului său.
Biserica era mare și frumoasă pentru un locaș marginaș si se deosebea de edificiile ridicate cam în aceeași vreme. Brâul care îi străbătea pereții semăna mai mult cu cel de la Biserica Domnească (ridicată de Matei Basarab în 1639 dupa victoria obținută în 1637 împotriva lui Vasile Lupu la Teleajen și care se află pe str. Matei Basarab nr.63 de astăzi) iar turla principală era scundă, cu un diametru foarte mare: o cupolă peste un tambur octogonal. Interesant este faptul că la constructie au participat și meșteri dintre proaspeții coloniști aduși de el în noua mahala. Este vorba despre bulgarii care s-au strămutat din Bereasca în anul 1838.
Din păcate ctitorul nu a mai trăit să vadă lucrarea terminată. În noiembrie 1844, el a căzut din nou bolnav și grija isprăvirii bisericii a căzut în grija ginerelui său Costache Florescu dealtfel și primul epitrop al bisericii. Doctorul Lucaci l-a gasit slab la inimă și i-a recomandat să meargă la București, unde, stând la ginerele său, s-a căutat cu cei mai mari doctori. A încetat din viață la București, în 30 iulie 1845, dar lăsând cu limbă de moarte să fie înmormântat la Ploiești. Ioniță Meșteru și Lisandru Pietraru, amândoi locuitori ai mahalalei lui, care lucrau la terminarea bisericii, au zidit grabnic gropnița în pridvorul acesteia.
Rezistând tuturor calamităților și dramelor istoriei, de mai multe ori renovată, biserica este și astăzi frumoasă și impunătoare.
Până la bombardarea ei în 5 mai 1944 de către anglo-americani, inscripția de deasupra ușii (în slavonă) ne da urmatoarele informații:
“ Această sfântă biserică numită cu hramul ‘ Schimbarea la față a Domnului nostru Iisus Christos și sfinților 40 de mucenici’ s’au început din întaia oară din temelie de răposatul mare clucer Gh. Boldescu în anul 1844 în zilele prea luminatului nostru Domn Gheorghe Dim. Bibescu Voevod și cu blagoslovenia Prea O. sfințitului Mitropolit D.D. Neofit și s’a săvârșit la anul 1846 Oct. 20 și s-a sfințit la 21 Noiembrie același an prin osteneala răposatului paharnic Costache Florescu și cu ajutorul mahalagiilor care au contribuit spe a lor vecinică pomenire din neam în neam la această sfântă biserică care i se zice Sf. Gheorghe Nou”.
M. Sevastos ne informează că sunt de remarcat câteva icoane (și avem datoria ca noi să le identificăm pe fiecare ) :
– Sfinții Antonie, Haralambie și Stelian;
– Schimbarea la față;
– Sf. Nicolae (dăruită de Hagi Anton);
– Sf. Treime (dăruită de Ivan Popa );
– Sf- ții 40 de mucenici (dăruită de Hagi Canciu);
– Duminica tuturor sfinților (dăruită de Stan Olintiru );
precum și odoare :
– doua cununi de argint (oferite de dr. Panaete);
-o candelă și un ceasornic de perete (din timpul epitropului Lixandru Ghenadovici);
Turnul bisericii care servește și de clopotnița este din 1893 ( după Petru Pavlov “ Lacașuri sfinte “).
La sfintțirea bisericii, în 21 noiembrie 1846, a fost Mitropolitul Ungrovlahiei Neofit, însoțit de aproape toți stareții mânăstirilor de călugări din arhiepiscopie, printre care s-a aflat și Sf. Ierarh Calinic, pe atunci arhimandrit, stareț al mânăstirii Cernica. Biserica, la prima zidire, avea formă de cruce, cu navele laterale dreptunghiulare iar absida semicirculara, formă pe care a păstrat-o și la doua zidire, din sec. XX, dar cu lungimea de 4 metri mai mică.
Pictura bisericii s-a realizat între 1862-1870, în tehnica a fresco și stil neobizantin. O dovadă a acestei prime picturi o avem în turnul clopotniței unde se află icoana “Schimbarea la fata”, o icoană a hramului bisericii. Aceasta se află pe peretele de apus și se mai vede doar în podul clopotniței. Autorii acestei prime picturii au fost, probabil, doi zugravi cunoscuți în acea vreme, N. Manole și Tănase Anghel, care semnează și câteva icoane pe lemn foarte valoroase și aflate în patrimoniul bisericii. Astfel :
– T.Anghel a pictat Sf. Gheorghe omorand balaurul (1846) , Sfintii 40 de mucenici, Sf. Mucenic Toader , Sf.Trifon, Sf. Dimitrie;
– N.Manole a pictat Schimbarea la fata, Sf Ierarh Nicolae (1846);
Interiorul bisericii, la prima zidire, avea două rânduri de stâlpi, care îi dădeau un aspect de bazilică romană cu trei nave.
In 1893, așa cum am mai spus, a fost construit turnul clopotniței, peste pridvorul inițial, în timpul preotului paroh Teodosie Ionescu. Clopotnița a fost construită din cărămidă, cu înălțimea de aproximativ 10 metri de la cornișa de apus, formând fațada bisericii. Are doua clopote: unul mic datând de la prima zidire și al doilea mai mare (500 Kg) din 1930.
Preotul Ioanițescu Gheorghe are inițiativa repictării bisericii în 1932 întrucât pictura inițială se degradase. Pictura s-a făcut în ulei și în stil neoclasic iar autor a fost pictorul ploieștean Stelian D.Iliescu. Din această pictură n-au mai rămas decat trei scene destul de degradate, pe peretele de apus al clopotniței: Sf. Gheorghe (medalion) si Sfinții Apostoli Petru si Pavel.
Hramul Schimbarea la față a fost până în anul 1893.
De-a lungul anilor, biserica a trecut prin multe încercări (odata a ars întreg acoperișul) , dar cea mai grea a fost aceea din mai 1944, când bombardamentul aliaților au distrus-o în întregime, rămânând în picioare doar peretele de apus cu pisania originară. Pe temelia bisericii distruse, în anul 1957, s-a început construcţia unui nou lăcaş (în timpul preotului paroh Simion Țugui), dar lucrările au fost sistate, în anul 1958.
Pana in 1973 când au fost reluate lucrările, timp de mai bine de 30 ani, serviciul divin s-a făcut într-o capelă, amplasată peste drum de biserica bombardată, amenajată în casa preotului I. Dumitrescu, donată de urmașii acestuia în folosul bisericii. Capela nu a avut pictură, pereții albi fiind împodobiți cu icoane salvate din ruinele bombardate ale bisericii. Icoanele împărătești, precum și alte icoane de mari dimensiuni din prima jumătate a sec. XIX, au fost salvate de preotul Vasile Nicolescu și evacuate la Valea Călugărească. Au fost readuse patrimoniului bisericii și fac mândria acesteia în acest moment.
(A doua zidire)
Rămăsesem la încercarea părintelui Țugui din 1957-1958 de refacere a bisericii însă n-a ajuns cu zidurile decât puțin deasupra ferestrelor. Zidurile au rămas în aşteptare până la începutul anilor ‘70 ai secolului trecut când, după multe tegiversări legate de obţinerea autorizaţiei de construcţie, au fost reluate la 9 martie 1973, ocazie cu care s-a oficiat slujba de punere a pietrei de temelie a noii construcţii. Evoluţia în timp, a sfântului lăcaş, este sintetizată în pisania nouă:
“Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, s-a zidit această Sfântă Biserică din temelie de marele clucer Gh. Boldescu, în anul 1844, şi s-a săvârşit în anul 1846, prin osteneala paharnicului Costache Florescu, târnosindu-se în ziua de 21 noiembrie 1846, de către Mitropolitul Neofit al Ungrovlahiei cu hramul Sf. M. Mc. Gheorghe-Nou. La 1 martie 1973, în vremea arhipăstoriei Patriarhului Justinian, prin osârdia pr. paroh Leon Arion, ajutat de Consiliul şi Comitetul Parohial, ca şi de toţi enoriaşii şi creştinii cu suflet mare din Ploieşti şi din alte localităţi, care au contribuit cu cât au putut, spre a lor veşnică pomenire, s-a purces la reconstrucţia bisericii, lucrările, inclusiv catapeteasma şi mobilierul scluptat de D. Gafton, Tg. Neamt, terminandu-se la 5 august 1974, iar a doua zi, de praznicul Schimbării la Faţă s-a procedat la sfinţirea provizorie a bisericii. Pictura a fost executată între anii 1976-1981 de către pictoriţa Dona Niculina. Tarnosirea finală s-a săvârşit la 19 mai 1985.”
Reluarea construcției a creat o stare de emulație în rândul creștinilor ploieșteni, mai ales pentru faptul că din cele șapte biserici bombardate în aprilie 1944 doar Sf. Ștefan de pe str.Romană a avut noroc de a fi fost refacută. A avut loc și un incident neplăcut în 27 iulie 1973 când s-a prăbușit turla centrală. Cauza a fost subdimensionarea grinzilor de susținere. În cotloanele memoriei revăd turla care era cu un diametru mai mic decat cea actuala și avea înălțimea aproape egală cu a clopotniței poate chiar mai înaltă. Lucrările s-au reluat în primăvara anului 1974 sub îndrumarea de specialitate (de care se pare n-a avut parte biserica în 1973) a arhitectului Mihai Rădulescu senior. De data aceasta lucrările s-au desfăşurat într-un ritm rapid, reuşindu-se intrarea în biserică la 6 august 1974, când s-a oficiat şi o slujbă de sfinţire provizorie. Îmi aduc aminte că în 1974, la sfințirea provizorie, a venit și Patriarhul Justinian. Nu aveai loc pe strada Boldescu și nici pe străzile corespondente Romană și Transilvaniei, de oameni și mașini și asta în plină perioadă comunistă fapt ce spune mult despre cât a lipsit un asemenea lăcaș creștinilor ploieșteni.
Arhitectura bisericii a păstrat în mare parte stilul vechiului lăcas însă nu mai sunt prezente cele doua randuri de coloane care îi dadeau aspectul de basilică romană cu trei nave. Dimensiunile au fost adaptate noii turle, care are o deschidere de 8 metri sprijinită pe patru stâlpi masivi, având o formă octogonală iar înalțimea bisericii ajunge la 25 de metri până în vârful turlei centrale. Semantica octogonului în creștinism este strâns legată de ziua a opta, ziua eshatonului (sfârşitul lumii), de legătura cer pământ, de infinit si eternitate. Clopotnița a fost, cu aceasta ocazie, consolidată. Cu privire la pictura bisericii Sf. Gheorghe Nou din Ploiești, realizată de pictorița Nuni Dona în perioada 1976-1981, putem remarca unele aspecte ce merită amintite. Este acoperită pictural o suprafață de aproape 1000 de metrii pătrați. În primul rând este o pictură în stil neobizantin, cu multe elemente tradiționale românești. Sfinții români, Sf. Filofteia, Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, Sf.Ioan Valahul, Sf Oprea de la Saliștea Sibiului, sunt în straie populare românești. Un brâu reprezentând un continuu ștergar cu modele populare românești înconjoară întreg interiorul bisericii până la o înălțime de 2 metri de la pardoseală. Ctitorii bisericii, Gheorghe și Marghioala Boldescu sunt reprezentați în straie orientale specifice epocii pe peretele de vest al bisericii de o parte a ușilor pronaosului, iar de cealaltă parte Patriarhul Iustin Moisescu(1910-1986) și Sf. Stelian (probabil un omagiu al pictoriței Nuni Dona pictorului Stelian D. Iliescu care a pictat biserica în 1932 sau … voința preotului Leon). Bolta pronaosului are în centru Icoana Sfintei Treimi de la Mamvri alături de Avraam și Sara ( “Cina din Mamvri” sau “Ospetia” temă din vechiul Testament), încadrată de diferite teme din Noul Testament. În iconografia medievală, tema are câteva reprezentări de excepție: la biserica Humor 1435 și la mânăstirea Sinaia 1700, aceasta din urmă pictată de zugravul Pârvu Mutu (informație din Dicționarul enciclopedic de artă medievală – Vasile Drăguț). Sfințirea finală din 1985 s-a făcut în prezența Episcopului Vasile Targovișteanul, pe atunci Vicar Patriarhal.
Un alt artist, Nicolae Otto Kruch a lăsat bisericii trei lucrări în bronz (realizate 1984-1985): Sf. Gheorghe în medalion deasupra intrării în biserică și Sfinții Apostoli Petru și Pavel de o parte și de alta a intrării în biserică. Aceste lucrari au acoperit pictura în medalion a Sf. Gheorghe și a sfinților aspostoli Petru și Pavel, executate de Stelian D. Iliescu în 1932, și care erau foarte degradate. Această concluzie personală, privind picturile degradate, este dedusă din prezentarea bisericii în lucrarea “Bisericile ortodoxe din Ploiești” a lui Trestioreanu și Marinică. Dar azi lucrările în bronz cu Sfinții Apostoli, nu se mai văd, probabil acoperite (sau inlocuite!) de cele două mozaicuri reprezentând aceiași sfinți apostoli.
Biserica are și un fond de carte bogat. Unele lucrări au fost preluate la patrimoniul cultural național.
Amintesc câteva : Penticostar (Blaj 1808), Octoih (1818), Triod (Buda 1816), Tipic (Iași 1816), Noul Testament (St. Petersburg 1817), Penticostar (Blaj 1818), Evanghelia ( Mânăstirea Neamț 1845), Minei pe decembrie 1832 (Manastirea Neamț) . Un inventar de carte de la 1933 ne dă o imagine completă asupra bogăției bibliotecii bisericii de care, în mare parte, a fost văduvită în urma bombardamentului din 1944.
Din patrimoniul bisericii aș mai aminti de :
– Icoana Sf. Gheorghe omorând balaurul pictată în 1846 de T.Anghel;
– Icoana Sf-ții Apostoli Petru și Pavel, care, până la bombardamentul din aprilie 1944, oblăduia (din 1940 când a fost donată) cancelaria Liceului “Sf. Petru și Pavel” din locașul aflat pe bulevard (A. Lazăr argintar);
– Icoana Maica Domnului cu pruncul în brațe ( o adevărată icoană martir), care mai păstrează și acum urmele schijelor din bombardamentul din 1944. Pe fața Maicii Domnului se vede cum schija încinsă a zbârcit vopseaua iar alte schije cum au mușcat din suportul de lemn al icoanei. – un antimis care s-a aflat pe pristol în timpul bombardamentului;
-vesmântul Sf. Calinic de la Cernica;
Dictionar:
-pristol = masa altarului;
-antimis = panza fina pe care preotul săvârșește sfânta liturghie;
-Ungrovlahia = Țara vlahilor de lângă unguri- Muntenia + Oltenia pentru ai diferenția de vlahii din Vlahia Mare și Vlahia Mică din Balcani