Gheorghe Boldescu rămâne în istoria Ploieștilor, ca primul și cel mai important filantrop local. Și-a început vasta operă destul de târziu astfel încât nu a mai putut-o vedea înfăptuită în întregime. Ultima sa realizare a fost biserica. Inițial o concepuse ca un locaș special pentru spitalul pe care îl dăruise orașului, de aceea o și amplasase în spatele acestuia. Mai târziu, după ce înființase o nouă mahala pe pământurile sale, prin împroprietărirea a 62 de familii nevoiașe, s-a hotărât să facă biserica parohială și să-i stabilească hramul dupa numele patronului său.
Biserica era mare și frumoasă pentru un locaș marginaș si se deosebea de edificiile ridicate cam în aceeași vreme. Brâul care îi străbătea pereții semăna mai mult cu cel de la Biserica Domnească (ridicată de Matei Basarab în 1639 dupa victoria obținută în 1637 împotriva lui Vasile Lupu la Teleajen și care se află pe str. Matei Basarab nr.63 de astăzi) iar turla principală era scundă, cu un diametru foarte mare: o cupolă peste un tambur octogonal. Interesant este faptul că la constructie au participat și meșteri dintre proaspeții coloniști aduși de el în noua mahala. Este vorba despre bulgarii care s-au strămutat din Bereasca în anul 1838.
Din păcate ctitorul nu a mai trăit să vadă lucrarea terminată. În noiembrie 1844, el a căzut din nou bolnav și grija isprăvirii bisericii a căzut în grija ginerelui său Costache Florescu dealtfel și primul epitrop al bisericii. Doctorul Lucaci l-a gasit slab la inimă și i-a recomandat să meargă la București, unde, stând la ginerele său, s-a căutat cu cei mai mari doctori. A încetat din viață la București, în 30 iulie 1845, dar lăsând cu limbă de moarte să fie înmormântat la Ploiești. Ioniță Meșteru și Lisandru Pietraru, amândoi locuitori ai mahalalei lui, care lucrau la terminarea bisericii, au zidit grabnic gropnița în pridvorul acesteia.
Rezistând tuturor calamităților și dramelor istoriei, de mai multe ori renovată, biserica este și astăzi frumoasă și impunătoare.